Știri

25 februarie 2019

Moldova Fruct în parteneriat cu CBI și IFC a lansat Programul de Export Coaching

19 companii din sectorul pomicol și apicol au început instruirile în cadrul unui program de asistență individualizată la export care are drept scop accesarea piețelor europene

În perioada 25-27 februarie, 19 companii moldovenești – 15 producători și procesatori de fructe, precum și 4 companii exportatoare de miere – vor începe instruirile prevăzute în cadrul Programului de Export Coaching (ECP) care are drept scop fortificarea capacităților companiilor moldovenești în vederea accesării piețelor europene, programul fiind implementat de Asociația Moldova Fruct în parteneriat cu Agenția olandeză CBI și Proiectul „Reforma Climatului Investițional din R.M.” al IFC. „Ne bucurăm foarte mult că am ajuns la etapa de lansare a Programului de Export Coaching – un program de asistență individualizată pentru 19 întreprinderi moldovenești din sectorul agro-alimentar (selectate în bază de concurs), care este prevăzut pentru o perioadă de cel puțin doi ani, timp în care vom încerca să deschidem noi piețe, piețele UE în primul rând, pentru întreprinderile participante la program. Am ales cele mai bune și dedicate companii, iar experții noștri vor face tot posibilul pentru a le ajuta să concureze pe piețele europene în viitorul cel mai apropiat.” – relatează Felicia Pricop, specialist agribusiness în cadrul IFC.  

Prima rundă de instruiri din cadrul ECP se va desfășura în cadrul unui atelier sub genericul “Moldova - Plan de marketing pentru export: fructe proaspete, prelucrate și produse apicole“. Experții olandezi vor prezenta metodologia de elaborare a unui plan de marketing la export, vor asista participanții la determinarea oportunităților și avantajelor competitive care stau la baza strategiilor de export viabile. Potrivit lui Adrian Cojocaru, specialist marketing „Moldova Fruct” „Acest atelier este primă fază a unui proces de instruire mai amplu al cărui scop este elaborarea planurilor individuale de marketing la export pentru fiecare dintre cele 19 companii. A doua etapă va include pași concreți efectuați cu suportul și ghidarea CBI, inclusiv vizite de studiu și participare la expoziții internaționale specializate. Expertiza olandeză este extrem de valoroasă pentru noi, dacă e să ținem cont că Olanda este lider european în comerțul internațional cu produse agro-alimentare, în special fructe și legume în stare proaspătă”.

Activitatea este parte a proiectului „Asistență orientată spre consolidarea capacităților de export în UE” implementat de Moldova Fruct în parteneriat cu alte asociații de profil și finanțat de CBI și IFC.

*CBI - Centrul de Promovare a Exporturilor din Țările în Curs de Dezvoltare, departament în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos.

** IFC – Corporația Financiară Internațională, membră a Grupului Băncii Mondiale.

Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” este o organizație necomercială, nonguvernamentală și apolitică, ce întrunește peste 170 de membri producători și exportatori de fructe de pe întreg teritoriul țării.

Pentru informații suplimentare puteți contacta:

Violeta Vidraşcu, Specialist comunicare, Tel.:  068989953, Email: vvidrascu@moldovafruct.md