Conferința ”Businessul Fructelor 2022” în cifre

Data publicării : 10.01.2023

Asigurarea predictibilității, garantarea stimulării inițiativei sunt aspecte care vor conduce la dezvoltarea sectorului horticol al Republicii Moldova și consolidarea tehnologică a acestuia pe plan internațional. Plecând de la aceste necesități și, implicit, din rațiuni de adaptare rapidă la provocările actuale, recent, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ”Moldova Fruct”, în parteneriat cu Proiectul USAID, Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova au organizat cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Naționale ”Businessul Fructelor în Republica Moldova”.

Evenimentul capătă popularitate de la an la an, devenind treptat unul de nivel internațional. Anul acesta, la conferință au participat peste 220 de producători de fructe din toate regiunile Moldovei, inclusiv cea transnistreană, exportatori și importatori de fructe, furnizori de inputuri, experți notorii din țară și de peste hotare, precum și reprezentanți ai instituțiilor statului.

Scopul acestei reuniuni a constat în oferirea de soluții viabile pentru provocările actuale și îmbunătățirea situației din sectorul horticol.

În cadrul evenimentului a fost punctat faptul că, în anul curent, Uniunea Europeană a facilitat creșterea exporturilor de produse agricole moldovenești. Astfel, pe rafturile din UE au ajuns fără taxe vamale, mai multe prune, mere și cireșe.

Totodată, s-a constatat faptul că în ultimii ani, se atestă o descreștere a suprafețelor de livezi îmbătrânite, dar se plantează preponderent livezi superintesive care asigură recolte înalte de pe suprafețe reduse. Astfel, suprafața livezilor de măr s-a redus cu 11.4% constituind 45,3 mii ha, de prun – cu 15,3% constituind 19,4 mii ha, de piersic – cu 23,6% constituind 4,9 mii ha. În același timp, se înregistrează extinderea suprafețelor de livezi de fructe solicitate pe piețele de export din Europa și Orientul Mijlociu. Astfel, suprafața livezilor de cais a crescut cu 44%, constituind 4,9 mii ha, de cireș – cu 19,4%, constituind 4,3 mii ha, și suprafața livezilor de vișin a crescut cu 14,7%, ajungând la 3,9 mii ha.

Ultimii trei ani se observă o diminuare a volumelor de mere exportate. Cu toate acestea, în 2021 merele s-au exportat în 18 țări, iar în 2022  se exportă în 30 de țări. Totodată, în anul 2021, Moldova se afla pe locul 10 în lume după volumul de mere exportate.

Geografia exporturilor de prune în 2022 crește cu o unitate, menținându-se la 24 de țări. Poziția prunelor moldovenești se consolidează în țările din Uniunea Europeană. Volumele exportate în UE au scăzut cu doar 13%, în pofida faptului că recolta globală a scăzut cu 53% față de 2021 din cauza secetei.

În anul 2022, au fost exportate 14,342 tone de cireșe, ceea ce constituie cu 53% mai mult decât în anul precedent. Având în vedere potențialul sporit al acestui produs, valorificarea oportunităților de export a cireșelor moldovenești spre țările din UE se numără printre prioritățile din viitorul apropiat.

În acest context, Moldova Fruct susține că există multiple oportunități pe piețele de export pentru fructele produse în Moldova, dar este necesară cooperarea pentru a depăși problemele majore cu care se confruntă agricultorii.

Moldova Fruct va continua eforturile de fortificare a sectorului de fructe din Moldova menite să sporească calitatea fructelor moldovenești, să îmbunătățească infrastructura post-recoltă și să diversifice piețele de desfacere.