Fermierii moldoveni afirmă că pot atinge performanțele agricultorilor europeni dacă Republica Moldova ar susține domeniul de cercetare pentru sectorul horticol
Producătorii de fructe moldoveni ar putea atinge rezultate similare fermierilor din Uniunea Europeană dacă atât instituțiile publice, cât și mediul privat ar investi în domeniul de cercetare agricolă, identificând soiuri de perspectivă și tehnologii noi de producere, au concluzionat fermierii din Republica Moldova după ce au revenit dintr-o vizită de studiu în Spania și Franța.
Vizita a fost organizată în perioada 24-29 iunie pentru un grup de 16 fermieri avansați care produc fructe, de către Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” în parteneriat cu Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova. Scopul vizitei a fost ca agricultorii moldoveni să preia experiența fermierilor europeni, dar și aprofundarea cunoștințelor în producerea caiselor, cireșelor, nectarinelor și piersicului. Astfel, cei 16 producători de fructe din diferite raioane ale Moldovei au vizitate case de ambalare a fructelor, stațiuni de cercetare a companiei specializată în selecția, inovarea şi brevetarea soiurilor noi de sâmburoase, solicitate pe piața mondială, plantație de cireș exploatată în condiții de seră, pepiniere etc.
Evgheni Bajereanu, agronom Compania „Vilora-VS”, a declarat după încheierea vizitei că Republica Moldova dispune de condiții climaterice ideale pentru a înregistra rezultate înalte în producerea de fructe. „Noi putem atinge aceste performanțe, doar dacă vom investi în sectorul de cercetare agricolă, identificând soiuri de perspectivă și tehnologii noi. Cât timp producătorii din Moldova aloca resurse doar pentru material săditor, tehnică și utilaje, fermierii europeni vor fi mereu înaintea noastră, pentru ei investesc mult în știință”, a accentuat agricultorul.
Directorul întreprinderii „Milen-Agro Prim” Mihail Crestian, interesat de adoptarea tehnologiilor de cultivare a caiselor și nectarinelor, a apreciat experiența producătorilor spanioli care dețin un sortiment de soiuri de caise, total nou, care se caracterizează prin productivitate abundentă și rezistență fructelor la șocuri mecanice și vătămări. ”Este admirabil sistemul lor de irigare, unii fermieri aveau și câte două fântâni arteziene. În timp ce la noi problema cu irigarea apelor subterane încă persistă”, a concluzionat Mihail Crestian.
Eugen Bumacov, specialist Agribusines „Moldova Fruct” a apreciat Centrul de cercetare din Balandran (Franța), care poate servi pentru Republica Moldova un model eficient de conectare a sectorului de cercetare la necesitățile sectorului privat din domeniul horticol. Asociația Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” din Republica Moldova este o organizație necomercială, nonguvernamentală şi apolitică, membrii căreia sunt mai mult de 170 producători de fructe de pe întreg teritoriul țării.
Pentru detalii:
Eugen Bumacov, specialist specialist Agribusiness „Moldova Fruct” – 060429929
Violeta Vidrașcu, specialist în comunicare și relații publice – 068989953