Cumpărătorii europeni de fructe: care sunt cerințele pentru sezonul curent?

Data publicării : 29.04.2021

În cadrul primei misiuni virtuale organizate de Moldova Fruct la 18 februarie, aceasta fiind dedicată ofertei de mere, mai mulți comercianți europeni și-au manifestat interesul de a discuta și cu potențialii furnizori de prune și alte fructe sâmburoase. Prin urmare la 15 aprilie curent, cu suportul APM, s-a desfășurat o nouă misiune virtuală cu participarea reprezentanților a 8 companii membre ale asociației. În cadrul evenimentului au fost demonstrate tururile virtuale a companiilor Ionex Trans, Viva Igna, SV Fruct, StarAgro Grup și FarmProd, iar Ceteronis ST, Agarista Agricolă și Dorvalandro au venit cu prezentări care să stârnească interesul celor 10 potențiali cumpărători conectați la eveniment, care activează în așa țări precum Germania, Olanda, Italia, România, Rusia și Singapore.

În afară de stabilirea unui prim contact cu potențialii cumpărători, un scop al misiunii a fost și identificarea necesităților acestora, urmând a fi schițate acțiuni care ar permite ajustarea la aceste cerințe.

Vorbind despre produse s-a menționat că în cazul cireșelor acestea trebuie să aibă o culoare cât mai închisă, aproape de negru și un calibru minim de 26-28 mm. Olandezii, dar și alți cumpărători occidentali preferă soirile de caise care au roșeață pe suprafață. Caisele integral galbene nu se  bucură de cerere și se comercializează foarte greu.

Un aspect major menționat de cumpărători este necesitatea de diversificare a ambalajului. Rene Kraaijeveld de la compania olandeză Smetsfoodtrading a declarat că partenerii săi din țările scandinave nu acceptă produsele ambalate în lădițe de lemn, deoarece acest gen de ambalaj creează probleme la reciclare. La fel acest gen de ambalaj este mai puțin binevenit și în alte țări din partea de nord a Europei precum Olanda, Germania sau Belgia, unde este preferat ambalajul de carton.

Practica general acceptată pentru fructele sâmburoase este utilizarea cutiilor de carton 30×40 cm la 5 kg, dar în contextul de pandemie tot mai mult se solicită ca produsele să vină deodată de la producător în ambalaj mai mic practicat de rețelele de comerț cu amănuntul, precum caserole din plastic, tăvițe din carton sau flow pack. Aici trebuie să ținem cont de aspectele legate și de designul grafic al ambalajului. Mihai Radeș, manager de achiziții de la filiala germană a companiei Greenyard, a menționat că ei livrează produsele doar sub marca privată a rețelelor de comerț cliente. Totuși, unii comercianți reușesc să plaseze produsele pe piață și sub marca proprie, nu doar a rețelelor, acesta fiind și cazul companiei olandeze Smetsfoodtrading. Ceea ce trebuie să cunoască membrii asociației este că ar fi destul de complicat de a plasa produsele pe piețele vest europene sub marcă proprie, iar pentru a livra în ambalaj retail e nevoie de a marca produsul conform cerințelor clientului final. Ambalajul trebuie să fie la maxim reciclabil. Atunci când se utilizează plasticul, aceste trebuie să fie din categoria rPET (PET reciclabil).

Certificările sunt o precondiție pentru livrările în Europa Occidentală. Pe lângă GlobalG.A.P. au devenit indispensabile și certificările sociale. Se consideră că GRASP nu este un protocol suficient de strict, astfel sunt preferate certificatele BSCI, SEDEX sau SMETA. În context, comercianții europeni au remarcat necesitatea de a fi implementate și diverse măsuri anti-COVID: separarea la maxim în timp și in spațiu a diverselor echipe de lucrători pentru a reduce intersectările, menținerea distanței la locul de muncă, purtarea echipamentului de protecție, instalarea separatoarelor din sticlă sau alt material unde este necesar, dezinfectarea suprafețelor etc.