Conferința Națională Business-ul Fructelor – start înregistrări
Asociația Moldova Fruct anunță startul înregistrărilor pentru Conferința Business-ul Fructelor în Republica Moldova, ediția a X-a. Înregistrați-vă pe www.fbc.md și participați la cel mai reprezentativ eveniment al sectorului de fructe.
Pe 5 și 6 decembrie 2024, producătorii și exportatorii de fructe, dar și furnizorii de soluții pentru sectorul horticol sunt așteptați la Conferința Business-ul Fructelor în Republica Moldova pentru a împărtăși din experiența lor valoroasă.
În ultimii doi ani, țara noastră a reușit să crească exportul de cireșe, prune, caise și struguri de masă, care s-au bucurat de o cerere sporită pe piața Uniunii Europene. În același timp, condițiile climatice extreme, inflația și scăderea puterii de cumpărare în diverse piețe au reprezentat provocări majore, impulsionând exportatorii să adopte noi tehnologii de producție și să investească mai mult în promovarea produselor, adaptându-le la preferințele noilor piețe.
Ediția din acest an a Conferinței se va axa pe identificarea soluțiilor la cele mai mari provocări din sector: condițiile climaterice extreme, asigurarea calității fructelor pentru a rămâne competitivi pe piața internațională și obținerea unui preț corect pentru fructe.
Înregistrați-vă acum: www.fbc.md
Evenimentul este organizat în parteneriat cu proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF) și Agenția de Investiții.