Din Chile la Strășeni: Cum au fost puse bazele celui mai performat hub de sortare a cireșelor din țară
Fondată în 2023 prin alianța a trei antreprenori cu experiență în sectorul horticol: un comerciant de fructe german, un exportator și un pomicultor, ambii moldoveni, Gaia Investment SRL oferă servicii producătorilor de cireșe pe segmentul de răcire, sortare și calibrare, însă obiectivele întreprinderii sunt mult mai ambițioase.
Unde țintesc cei trei parteneri de afaceri, care au fost provocările și de unde a venit inspirația de a crea hub-ul din Bucovăț, Strășeni, citiți în continuare.
Mihai Chilianu, unul ditre fondatorii Gaia Investment, susține că sezonul de cireșe a anului precedent a creat o frumoasă oportunitate de export pe piața Uniunii Europene, însă, acest fapt a generat și provocări.
„Ideea de a crea întreprinderea a venit din necesitatea de a asigura piața cu produse calitative și mai ales de a oferi volume necesare. Cel mai stringent s-a pus problema în sezonului 2023, când roada, deși bună, a determinat clienții să vină cu cerințe de calibrare și ambalare. Anume acest lucru m-a făcut să mă gândesc cum pot soluționa problema și veni cu investiția necesară”.
La pachet cu provocarea sezonului 2023 a venit și vizita de studiu a lui Chilianu în Chile (lideri mondial la exportul de cireșe), oferită de către programul Bridge, destinat sectorului horticol, lansat de Agenția de Investiții și implementat de proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova. Experiența țării din America de Sud i-a făcut pe cei doi să observe operațiunile companiilor de sortare și calibrate, confirmându-i și potențialul producției moldovenești.
Cea mai performantă linie automatizată din țară a fost achiziționată în 2024 pe de Gaia Investemnt. Linia are un randament de circa 4 tone pe oră și asigură sortarea cireșelor după calibru, culoare, defecte externe și interne. Aceasta permite ambalarea cireșelor în orice tip de ambalaj solicitat de clienții. Iar dotarea liniei cu un hydrocooler de producție autohtonă, asigură menținerea calității fructelor și o durată de viață la raft mai lungă.
Achiziționarea liniei de sortare a fost posibilă prin contractarea unui credit de 900 de mii de euro prin intermediul proiectului „Livada Moldovei”, contribuție proprie de peste 946 mii euro și suportul de 55 mii USD din partea proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.
„În acest sezon, mai multe companii au apelat la serviciile Gaia Investment, reușind să exporte cireșe de calitate superioară în țările Uniunii Europene. Considerăm că acest succes demonstrează viabilitatea modelului de afaceri al companiei noastre și faptul că doar așa reușim să atragem noi parteneri dornici să se alăture hub-ului nostru”, a menționat Sergiu Țîgulea, fondator Gaia.
Obiectivul celor trei parteneri de afaceri nu se limitează doar la cireșe. Compania își propune să-și extindă liniile de sortare și calibrare pentru a include și alte varietăți de fructe, cum ar fi prunele și strugurii, oferind o gamă și mai diversă de produse de calitate pe piețele Uniunii Europene și ale Orientului Mijlociu.
Așadar, inovația, investiția și colaborarea contribuie la valorificarea potențialului agricol, către care Chilianu îi îndeamnă și pe alți producători:
„Pomicultorii trebuie să studieze cu atenție propria producție și piața, să își identifice partenerii potriviți pentru a-și valorifica marfa. Prin colaborare și asociere, puteți obține rezultate semnificative, puteți creștere exporturile și profitabilitatea. Respectarea standardelor de export și ambalarea corespunzătoare oferă o imagine credibilă și competitivă fructelor moldovenești”.







