Data publicării : 31.07.2024

Mânați de dorința de a îmbunătăți calitatea fructelor moldovenești, producătorii și exportatorii de fructe, au întreprins, în a doua jumătate a lunii iunie, anul curent, o vizită de studiu în inima producției spaniole, mai exact în regiunile nordice ale Cataloniei și Aragon. Experiența delegației moldovenești a fost o oportunitatea unică de a se familiariza cu tehnologiile moderne de producere și manipulare post-recoltă a cireșelor, piersicilor și nectarinelor, precum și posibilitatea de a face schimb de experiență și de a obține cunoștințe valoroase care le vor ajuta să-și modernizeze livezile și să își crească competitivitatea pe piața internațională.

Actualmente, Spania se poziționează drept un jucător important în exportul de fructe în Uniunea Europeană, fapt datorat însușirii precoce a multiplelor tehnici moderne și metodologii horticole, precum și diversității soiurilor de cireșe, piersici și nectarine, care sunt adaptate la diferite condiții climatice și au perioade de maturare eșalonate, ceea ce permite o livrare continuă pe piață.

„În cadrul vizitei efectuate am avut ocazia să descoperim fructe sâmburoase care nu doar că au o perioadă de viață mai lungă la raft și sunt rezistente la transportare, dar și impresionează prin colorația atractivă. Aceste caracteristici ar oferi noi oportunități pentru exportatorii moldoveni pe piețele externe”, a declarat Roman Jucovschi, specialist agrobusiness Moldova Fruct.

Totodată, producătorii cooperativelor spaniole operează cu linii de ambalare care se adaptează la diferite tipuri de fructe (piersici, nectarine, prune, caise, cireșe etc.). Acestea utilizează o gamă variată de materiale reciclabile, precum: polietilena, polipropilena și carton, pentru a crea ambalaje personalizate în funcție de cerințele produsului. De la caserole mici de 250 de grame până la cele de 1 kg, toate soluțiile tehnice asigură o prezentare atractivă și protejează fructele în timpul transportului și depozitării acestuia. În plus, sistemul inovativ de etichetare sigilabilă reduce cu 30% consumul de plastic și permite reutilizarea ambalajului.

Un alt fapt curios pentru delegația din Moldova a fost folosirea de către colegii spanioli a noilor produse fitosanitare care nu lasă reziduuri în fructe, precum și a soluțiilor inovatoare pentru reglarea creșterii fructelor. Capacitatea acestor soluții optimizează dezvoltarea plantelor și le pregătesc pentru perioada de repaus, fără a afecta mediul înconjurător.

Calitatea superioară a fructelor spaniole este asigurată și de utilizare soiurilor performante, atât noi, cât și tradiționale, precum și prin adoptarea unor tehnologii moderne de cultivare. De asemenea, prin respectarea standardelor internaționale, precum GlobalG.A.P, fructele din Spania au acces pe piețele internaționale, unde limitele maxime de reziduuri sunt strict reglementate.

„Avem multe de învățat de la partenerii noștri spanioli. Este important să ne concentrăm atenția asupra fructelor sâmburoase, preluând practica utilizării preparatelor cu componente vegetale care nu lasă reziduuri, dar care oferă rezultate foarte bune. De asemenea, trebuie să îmbunătățim metodele de păstrare a fructelor și să adaptăm ambalajele la cerințele consumatorilor. Doar prin adoptarea acestor practici avansate, vom putea să creștem competitivitatea fructelor moldovenești pe piețele internaționale.” a subliniat Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct și participantul vizitei de studiu.

Un alt aspect important al competitivității industriei horticole spaniole este accesul la resurse de apă la prețuri competitive. Plantațiile de fructe au acces nelimitat la apă, fie din lacurile de acumulare din zonele muntoase, fie din râurile din zonă, cât și din sondele subterane. Această disponibilitate a apei, combinată cu prețurile competitive (0,15-0,22 Euro/m3), face ca producătorii din aceste regiuni să fie mai competitivi pe piața locală și internațională, chiar dacă solul nu este de cea mai bună calitate.

Vizita de studiu în Spania, organizată de către Asociația Moldova Fruct cu suportul USAID Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), în parteneriat cu pepiniera pomicolă „Viveros Veron” și „Altinco Agro” (ambele din Spania) este un exemplu elocvent al faptului că prin adoptarea practicilor agricole sustenabile, care să implice schimbările climaterice și prin investiții în cercetare și dezvoltare, sectorul agricol are potențialul de a deveni un lider în producția de fructe.