Producătorii de fructe din Moldova au identificat soluții digitale alternative expozițiilor și misiunilor comerciale

Data publicării : 18.11.2020

Unsprezece producători de fructe și struguri pot organiza excursii în gospodăriile lor agricole, livezile și viile performante datorită tururilor virtuale, produse la inițiativa Asociației Moldova Fruct cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova. Tururile virtuale au devenit o soluție în plină pandemie COVID-19, când participările la expoziții și misiuni comerciale internaționale au fost suspendate.

De tururi virtuale au beneficiat 11 producători de fructe, membri ai Moldova Fruct, selectați în baza unui concurs.

Tururile sunt constituite din imagini panoramice și video în care este reflectată întreaga infrastructură horticolă a fiecărei întreprinderi în parte de la producere, la recoltare, sortare și ambalare. Cumpărătorii străini, dar și orice consumator interesat, poate vizualiza virtual livezile super intensive ale producătorilor locali, depozitele frigorifice moderne, halele de sortare și ambalare de care dispun cei 11 agricultori.

Tururile virtuale vor fi ulterior intens promovate de Moldova Fruct pe piața externă, fiind integrate în ofertele comerciale care vor fi prezentate în cadrul diverselor evenimente comerciale internaționale.

În cadrul evenimentului de lansare, Scott Hoklander, șeful misiunii USAID în Moldova a declarat că inițiativa Moldova Fruct cu genericul: Cunoaște-și exportatorul va facilita crearea legăturilor de piață prin intermediul tururilor virtuale. Deși internetul este un instrument important pentru promovare, este esențial ca membrii Moldova Fruct să demonstreze în continuare excelență în comunicare, să garanteze calitatea produselor și integritate. USAID este încrezătoare că această soluție de marketing digital poate fi utilizată ca model și pentru alte sectoare”.

„În spațiul virtual avem la dispoziție timp limitat pentru a crea o impresie pozitivă și a trezi curiozitatea unui cumpărător potențial care stă în fața calculatorului undeva în Europa, Asia sau Orientul Mijlociu și nu are cunoștințe despre Republica Moldova sau fructele ei cu un gust deosebit. Este o sarcină deosebit de dificilă pe care o putem acum realiza cu ajutorul tururilor”, menționează Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.
Cumpărătorii interesați de fructele moldovenești vor putea să facă doar cu un singur click o vizită în livada producătorilor, să vadă infrastructura de care dispune plantația, să cunoască gama de fructe pe care acesta o produce, soiurile și facilitățile post-recoltare din cadrul gospodăriei.

În ultimii ani, sectorul de producere a fructelor a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, atât în aspect de implementare a celor mai moderne tehnologii de producere, dar și certificare GlobalG.A.P./GRASP, ISO 22000. În acest context, fructele produse în Moldova pot face concurență celor produse în UE, iar tururile virtuale elaborate reprezintă un instrument de a convinge un număr cât mai mare de cumpărători că suntem competitivi și putem face față cerințelor.

„De obicei, participăm la toate expozițiile internaționale la care asociația Moldova Fruct are stand. Noi conștientizăm cât de importantă este producerea calitativă a fructelor, dar tot atât de importantă este și promovarea profesionistă a acestora. Din cauza pandemiei, anul acesta am putut participa doar la WorldFood Moscow. Acum că avem turul virtual, îl putem utiliza ca pe un instrument profesionist de promovare, să le includem la noi pe site și pe rețele de socializare, dar și să le transmitem potențialilor parteneri”, a spus Vitalie Caimacan, administrator Elit Fruct SRL.

Tururile virtuale pot fi găsite pe site-ul Asociației: https://moldovafruct.md/map/. În următoarea perioadă Moldova Fruct va elabora tururi și pentru alți producători de fructe.